Te așteptau ca să sosești
Bătrânii cărturari, soborul,
Să vii cu fală și să fii
Pe-acest pământ izbăvitorul.

Te așteptau după profeți,
Dar să trimiți semnalul,
Și-atunci abia s-or deștepta
Din somnul greu ce-i apăsa.

Ei Te-au închis sub scris și legi
Și nu au priceput ce ești,
Că ai venit ca să ridici
Pe păcătoși, pe mari și mici.

Te aștepta Naaman cu lepră
Al Tău rob-naintea-i să vină
Să pună mâna, să se roage,
Dar n-a știut smerit să vină.

N-a cunoscut că glasul-Ți tare
Chiar și furtuna potolește,
Cum se-auzea pe munte sus,
Stâncile tremură, marea vuiește.

Dar nu doar ei te așteptau…
Ades și noi în vremea cea târzie
Te așteptăm cum nu ai vrea,
Nevrând a Ta împărăție.

Căci timp aveau și cărturarii,
Și vreme să Te înțeleagă,
Dar ei n-au vrut cuvântul scris
Nu doar să-l știe, ci să-l creadă.

Și când se auzea prin magi
Că ai sosit, Mesia,
Oh, tulburare și necaz,
Puțini primit-au bucuria.

De-atâția ani Tu spui că vii,
Și vremea e târzie,
Și zorile se văd venind
Cu dimineața răsplătirii.

Dar starea cea de ațipire
Ademenește în popor
Puterea sfântă scade, scade,
Mai pune-n noi divinul dor!

Ca să nu stăm în nepăsare
Când ne vorbești prin solii Tăi,
Când strigi și astăzi deșteptare,
Să auzim a Ta strigare!